Calea Zen .... - Osho

Zenul reprezintă un
apogeu, o transcendere
a geniului Indian
şi a celui chinez.
Genul indian şi-a atins
apogeul prin Gautama
Buddha, iar cel
cinez prin Lao Tse.
Când cele două genii
s-au întâlnit...când
esenţa învăţăturii lui
Buddha s-a întâlnit
cu esenţa învăţăturii
lui Lao Tse, cele două
curente spirituale au fuzionat într-unul singur,
atât de profund încât la ora actuală nu
mai poate fi făcută nicio separare între ele.
Este imposibil să mai distingi astăzi ce aspecte
din zen îi aparţin lui Buddha şi ce aspecte
îi aparţin lui Lao Tse- atât de profundă
a fost fuziunea dintre cele două curente. Nu
putem vorbi nici măcar de o sinteză; mai
degrabă de o integrare. Din această întâlnire
s-a născut zenul. Acesta nu poate fi considerat
nici budist, nici taoist, şi totuşi este
una cu ambele filizofii spirituale.
Apelativul „budism zen” nu este corect, căci
zenul transcende în întregime budismul.
Buddha nu este nici pe departe atât de ancorat
în realitatea fizică precum zenul. Lao
Tse este perfect ancorat în această realitate,
dar zenul merge mult mai departe, căci viziunea
lui are capacitatea de a transforma
pământul în cer. Lao Tse este ancorat în realitatea
terestră; Buddha este ancorat în realitatea
celestă; zenul este ancorat simultan
în ambele realităţi. Prin această putere de
integrare a sa, el a devenit un fenomen ieşit
din comun.
Viitorul umanităţii nu poate decât să se apropie
de viziunea zen, căci întâlnirea dintre
Orient şi Occident nu se poate produce
decât printr-un fenomen de talia zenului,
deopotrivă pământesc şi celest. Occidentul
este orientat numai către materie, în
timp ce Orientul este orientat numai către
viaţa spirituală. Cine poate crea puntea de
legătură între cele două lumi? Buddha nu o
poate crea, căci el reprezintă prin excelenţă
esenţa Orientului, fiind incapabil să facă
vreun compromis cu materia. Nici Lao Tse
nu poate crea această punte, căci este prea
orientat către realitatea terestră. China a
avut întotdeauna această specificitate, de a
fi orientată către realitaea fizică. Din acest
punct de vedere, ea face parte integrantă
mai degrabă din psihicul occidental decât
din cel oriental.
Nu a fost deloc o întâmplare faptul că prima
ţară din Orient care a devenit comunistă a
fost China. Comunismul este prin excelenţă
materialist. Filozofia sa este lipsită de Dumnezeu,
pornind de la premisa că omul nu
este altceva decât materie. Trcerea Chinei
la comunism nu a fost accidentală. De 5.ooo
de ani, această ţară este focalizată asupra
planului material. Din acest punct de vedere,
este de-a dreptul occidentală. De
aceea, Lao Tse nu ar putea crea niciodată
puntea de legătură între Occident şi orient.
El este un fel de Zorba Grecul. În schimb,
Buddha este atât de nepământean încât este
aproape insesizabil. Cum ar putea deveni el
puntea de legătură?
După părerea mea, singura posibilitate care
mai rămâne este zenul, căci în acest curent
spiritual, Buddha a devenit una cu Lao Tse.
Întâlnirea dintre cele două extreme s-a
petrecut deja. Sămânţa punţii de legătură
dintre Occident şi Orient există deja printre
noi. Punctul în care Occidentul se poate
întâlni cu Orientul este zenul. De aceea, el
nu are doar un mare trecut, ci şi un mare
viitor.
Culmea ironiei face ca zenul să nu fie interesat
nici de trecut, nici de viitor. El nu este interesat
decât de prezent. Poate tocmai acest
lucru face ca miracolul să devină posibil,
căci puntea de legătură între trecut şi viitor
este chiar prezentul.
Prezentul nu face parte integrantă din timp.
V-aţi gândit vreodată la acest lucru? Trecutul
şi viitorul au fiecare câte o durată de timp.
Singur prezentul nu are o astfel de durată.
Cât durează clipa prezentă? Cum poate fi
măsurată ea? Este imposibil! Pur şi simplu,
ea nu face parte integrantă din timp.
Zenul nu trăieşte decât în prezent. Întreaga
sa învăţătură este focalizată asupra prezentului,
asupra manierei în care putem trăi în
acesta: cum ne putem desprinde de trecutul
care nu mai există şi ce putem face pentru a
nu ne mai implica în viitorul care nu există
încă, fiind totuşi centraţi, înrădăcinaţi în realitatea
actuală.
Înteaga abordare a zenului este orientată asupra
clipei prezente. Tocmai de aceea poate
crea el o punte de legătură între trecut şi
viitor, între Orient şi Occident, între trup şi
suflet. El poate aduce laolaltă chiar şi lumile
cele mai imposibil de unit: lumea în care
trăim noi şi lumea cealaltă, lumea mireană
şi lumea sacră.
Zenul nu reprezintă o teologie, dar este
totuşi o religie. O religie fără o teologie
asociată este un fenomen unic. Toate celelalte
religii sunt orientate în jurul conceptului
de Dumnezeu. Ele au diferite teologii.
Sunt orientate către
Dumnezeu, nu
către om. Ţelul
lor nu este omul,
ci Dumnezeu.
Nu la fel stau
însă lucrurile în cazul
zenului. Ţelul
acestuia nu este
Dumnezeu, ci omul.
Omul reprezintă un
scop în sine. Dumnezeu
nu este un
ideal aflat deasupra
umanităţii, ci este
în interiorul acesteia.
Omul îl poartă
pe Dumnezeu
în el, ascuns ca o potenţialitate.
De aceea, în zen nu veţi întâlni un concept
legat de Dumnezeu. Aproape că nu putem
considera zenul o religie, căci ce fel de religie
este aceea care nu are în centrul ei o
viziune asupra lui Dumnezeu?
De aceea, un creştin, un musulman, un hindus
sau un evreu nu şi-ar putea imagina
niciodată ce fel de religie ar putea fi aceasta.
Dacă nu vorbeşte despre Dumnezeu,
înseamnă că zenul este o filozofie ateistă,
nu o religie. Ei bine, nu este! Esenţa zenului
este profund teistă, chiar dacă nu vorbeşte
despre Dumnezeu.
Acesta este primul lucru care trebuie să-l
înţelegeţi. Reflectaţi asupra acestui aspect,
şi lucrurile vă vor deveni clare.
Zenul afirmă că Dumnezeu nu este extrinsec
religiei, ci inerent acesteia. El nu se află
undeva acolo, ci undeva aici. De fapt, în
viziunea zenului „acolo” nici nu există; nu
există decât „aici”. Dumnezeu nu poate fi
descoperit „cândva”, ci doar „acum”, căci
nu există niciun alt moment. Clipa prezentă
este tot ce există. Întreaga existenţă este
concentrată în această clipă. Totul este disponibil
în acest moment. Chiar dacă cei mai
mulţi dintre oameni nu pot percepe totalitatea
în acest moment, asta nu înseamnă că
ea nu este disponibilă; înseamnă doar că ei
nu au ochi să o vadă. Dumnezeu nu trebuie
căutat. Tot ce trebuie să facem noi este să ne
deschidem ochii pentru a-l vedea.
Religia este una singură. Teologiile sunt
mai multe. O teologie este o filozofie despre
Dumnezeu, o formulă logică. Ea este din
start absurdă, căci Dumnezeu nu poate fi
demonstrat, la fel cum nu poate fi nici infirmat
logic. Orice argumente sunt irelevante
în ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu. Omul îl
poate experimenta, dar nu îl poate demonstra,
şi exact acest lucru încearcă să îl facă
teologia.
Zenul este o filozofie neconceptuală,
neintelectuală. El este unica religie din
lume care predică realitatea momentului, a
clipei prezente, necesitatea de a ne situa în
această clipă, nu în trecut sau în viitor.
Zenul contribuie la însănătoşirea acestei
lumi. El renunţă la
toate ideologiile.
Mesajul său este
simplu: „Goliţi-vă
mintea de gânduri.
Priviţi realitatea
fără nicio
idee preconcepută.
Priviţi direct natura
lucrurilor, fără
nicio preconcepţie
asupra lor”. Este
foarte important
să înţelegeţi acest
lucru: atunci când
priviţi realitatea,
priviţi-o în faţă;
renunţaţi la filtrul
preocupărilor voastre.
Renunţaţi la ideologii. În caz contrar, mintea
voastră nu va putea percepe realitatea
aşa cum este.
Zenul este pasiv. De aceea, una din cele mai
importante meditatii din zen este postura
corporală. Atunci când nu faci altceva decât
să stai în postura corectă, te afli în zazen.
Adeptii zen susţin că dacă nu faci altceva
decât să stai, nefăcând nimic, încep să se
petreacă adevărate miracole. Ele se petrec
de la sine, nu trebuie căutate cu tot dinadinsul.
Vin singure la tine. Tot ce trebuie să
faci tu este să stai şi să nu faci nimic. Dacă
poţi rămâne aşezat în postură într-o stare
de tăcere interioară, de relaxare deplină,
dacă poţi renunţa la toate tensiunile, devenind
o oază tăcută de energie, fără să te
îndrepţi nicăieri, fără să cauţi nimic, Dumnezeu
începe să îşi reverse graţia asupra ta.
Începi să îl vezi pretutindeni numai pe El.
Simpla aşezare în postură, fără a face nimic,
este suficientă pentru ca primăvara să intre
în viaţa ta şi pentru ca iarba să înceapă să
înverzească.
Reţineţi: când zenul spune „să stai şi să nu
faci nimic”, asta înseamnă chiar să n u faci
nimic, nici măcar să gândeşti, sau să spui o
mantra. Dacă repeţi o mantra nu poţi spune
că nu faci nimic. Este aceeaşi veche poveste
a minţii care cade pradă unei halucinaţii,
unei convingeri preconcepute. În schimb,
dacă stai şi nu faci absolut nimic...Gândurile
continuă să vină, dar pleacă aşa cum
au venit. Tu nu le dai nicio importanţă. Dacă
vin, bine. Dacă pleacă, tot bine. Nu-ţi pasă
de ele; tot ce faci este să stai. Dacă re simţi
obosit, poţi să te întinzi pe spate. Dacă ţi-au
amorţit picioarele, ţi le poţi destinde. Important
este să îţi păstrezi naturaleţea. Nu
trebuie nici măcar să priveşti. Nu trebuie
să faci niciun fel de efort. Asta înseamnă să
stai pur şi simplu: să stai. Atunci încep să se
petreacă miracolele.
Zenul reprezintă o abordare feminină, la
fel ca şi religia. Ştiinţa este prin excelenţă
masculină, la fel ca şi filozofia. Tot ce este
frumos în lume- poezia, dansul, pictura- s-a
născut dintr-o minte feminină.
Zenul nu este o ştiinţă, ci o magie.
Nu este însă magia practicată de
magicieni, ci magia vieţii contemplate.
Ştiinţa este prin excelenţă
intelectuală. Ea reprezintă un efort
de a distruge misterul vieţii. Ştiinţa
ucide miracolul. Dimpotrivă, zenul nu
urmăreşte altceva decât să sesizeze
miracolul, misterul vieţii.
Misterul vieţii nu trebuie rezolvat,
pentru simplul motiv că nu poate fi
rezolvat. El trebuie experimentat.
Omul trebuie să devină una cu el, să
îl adore şi să îl preţuiască. El conferă
o mare bucurie de a trăi, care trebuie
celebrată. Zenul este magic. El le oferă
adepţilor săi cheia care deschide
poarta miracolelor. Miracolele se află
în om; la fel şi cheia care conduce la
ele.
Dacă te duci la un maestru zen, tot
ce face el este să te ajute să devii
tăcut, astfel încât să descoperi cheia
dinlăuntrul tău, pe care ai avut-o tot
timpul la tine. El te ajută să descoperi
poarta interioară care îţi permite să
pătrunzi în altarul inimii tale.
Şi în ultimul rând: zenul nu este o
morală, ci o estetică. El nu impune un
cod moral. Nu dă nici poruncă: „Fă
cutare lucru sau nu fă cutare lucru”.
Tot ce face el este să îţi trezească sensibilitatea
faţă de frumos, iar această
sensibilitate devine treptat întreaga
ta morală. Ea nu este însă impusă
din afară, ci se naşte din tine, din
conştiinţa ta. Zenul nu îţi oferă directive
care se opun conştiinţei, ci te
ajută să îţi trezeşti această conştiinţă.
El nu este la fel ca Moise, care le-a dat
oamenilor zece porunci. Din acest
punct de vedere, zenul nu seamănă
nici cu Biblia, nici cu Coranul, nici cu
Vedele...căci el nu îţi impune nimic
din afară. Toate revelaţiile sale provin
din interiorul fiinţei tale.
Atunci când se nasc din interiorul
fiinţei, revelaţiile nu mai reprezintă o
sclavie, ci o stare de libertate. Atunci când
sunt dictate de conştiinţă, poruncile divine
nu mai sunt considerate o datorie pe
care nu ai încotro decât să o îndeplineşti.
Dimpotrivă, îndeplinirea acestor comandamente
morale devine o plăcere, o bucurie
intimă, un act de iubire.




preluare de pe http://www.banatulmontan.ro/pdf2009/BanatulMontanNr.1%20Ianuarie%202009.pdf