De multe ori oamenii mă întreabă de ce fac zazen. În zazen nu se face nimic, zazenul inseamna "a deveni intim cu tine însuţi". De fapt există mai multe feluri de intimităţi. De exemplu poti să devii intim cu sake-ul, cu o amantă sau cu jocul de golf. În toate aceste cazuri lumea nu face altceva decât să caute un scop în aceste obiecte şi nu devin deloc intimi cu ei înşişi. Pentru a ne da seama ce suntem, nu există mijloc mai bun decât zazenul. Când sunt în dojo, fac zazen în linişte, închizând usa ... Desigur, există dorinţa omenească banală de a vrea să ştim în ce măsură facem zazen. Dar sinele însusi care face zazen este Buddha. Aceasta înseamnă "a deveni Buddha". Este punctul esential al zazenului, cu alte cuvinte, iluminarea tăcută (mokusho) a Zenului."
Se spune că zazenul şi credinta sunt două lucruri diferite şi că zazenul nu este credinta. Dar dacă practici zazen devenind intim cu tine însuţi, devenind pur, aceasta înseamnă credinta. Dacă practici zazen într-un mod superficial, atunci se poate spune ca există două lucruri, tu însuţi, şi zazenul. Atunci, tu însuţi şi zazenul, nu sunteti una. Deci există în permanenţă sinele şi zazenul, sinele şi Buddha, ca doua lucruri diferite. Buddha se vede departe şi asta nu e bine. Eu cred că zazenul şi acest Sawaki sunt un singur lucru. Zazen şi Sawaki, Sawaki şi zazen, nici o distanţă. Eu cred că Sawaki este el însuşi atunci când practică zazen. Dar nu este usor pentru că zazenul şi Sawaki se află la o mare distanţă. Practicând zazen, mă gândesc câteodată la o fată pe care am întâlnit-o sau la ceva impresionant, ca muntele Fuji. Zazenul nu trebuie practicat relaxat sau adormit. Luând o postură energică, Sawaki este "tras înspre zazen". Este ceea ce numim samadhi. Samadhi denumeşte ceea ce este pur ca natura, adică adevăratul "eu". Hakuin a spus: "Oamenii sunt deja natura lui Buddha". Pentru a ajunge la această natură însă trebuie să faci zazen cu mare seriozitate, fără distanţă, zazenul pe care-l numim san ze tsu kan, adică "a traversa şi a observa cele trei lumi ale trecutului, prezentului şi viitorului.
Cineva istoriseşte că odată, în timp ce ţineam o conferinţă undeva, trecând prin faţa sălii a auzit vocea mea care era deosebit de puternică şi incitantă; s-a oprit şi a aruncat o privire în sala în care, a constatat el cu uimire, nu erau decât două persoane. Puţin contează pentru mine dacă vorbesc pentru o sută sau o mie de persoane. Eu vorbesc întotdeauna din adâncul inimii. De aceea, în fiecare cuvânt, în fiecare frază, mintea şi corpul meu, carnea şi sângele meu sunt în întregime deschise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu